vaccinul covid

Spitalele din Anglia se pregătesc să primească vaccinul Covid, acesta urmând să înceapă a fi distribuit pe 7 decembrie, anunță în exclusivitate publicația britanică The Guardian.

Spitalelor li s-a transmis deja să se pregătească pentru lansarea unui vaccin Covid în doar 10 zile, lucrătorii National Health Service fiind așteptați să fie primi vaccinați. Șefii NHS au declarat că spitalele din Anglia s-ar putea aștepta să primească primele livrări ale unui vaccin produs de Pfizer / BioNTech imediat după luni, 7 decembrie. Potrivit unor surse din mai multe spitale din întreaga țară, NHS a declarat că ar trebui să se aștepte să primească stocuri de vaccin pe 7, 8 sau 9 decembrie.

Inițial, numai personalul NHS urmează să primească injecția, căminele de bătrâni și persoanele cu vârsta peste 80 de ani trebuind să mai aștepte. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că aceste două categorii sunt clasificate de guvern drept priorități de top pentru imunizarea Covid, deoarece acestea prezintă cel mai mare risc de deces din cauza bolii.

Dar natura vaccinului Pfizer pare să fi forțat această „strategie a administrării”: compoziția sa suportă mutarea doar de un număr limitat de ori, cred experții și, ca atare, vaccinul nu poate fi transportat cu ușurință de către personalul medical, cum ar fi medicii de familie, la cămine de bătrâni sau la reședințele persoanelor în vârstă.

Oficialii NHS cred că dacă este mutat de mai mult de patru ori riscă să devină instabil și ineficient. Până când va ajunge la spitalele din Marea Britanie, va fi mutat de două ori, de la uzina de producție Pfizer din Belgia la centrele de depozitare din Marea Britanie și de la aceste hub-uri la spitalele unde poate fi administrat.

Un reprezentant al unui spital a declarat pentru Guardian:

„Ni s-a spus să ne așteptăm la vaccin pe 7 decembrie și să planificăm să începem să ne vaccinăm personalul toată săptămâna aceea. Este vaccinul Pfizer cel pe care îl primim, deci nu poate fi mutat din nou odată ce ajunge la noi și trebuie să-l folosim în termen de cinci zile, deoarece acesta este termenul său de valabilitate”, a precizat acesta.

„Planul inițial era de a face mai întâi căminele de bătrâni. Dar odată ce vaccinul ajunge la noi, acesta nu poate fi utilizat în comunitate, așa că doar personalul NHS îl va putea avea, cel puțin inițial.”

Se pare că cele două categorii de risc – persoanele peste 80 de ani și bătrânii de la cămine – vor mai avea de așteptat, cel puțin până la apariția oficială a vaccinului Oxford / AstraZeneca. Spre deosebire de vaccinul Pfizer, vaccinul Oxford / AstraZeneca nu este necesar să fie înghețat la -70C până la -80C, poate fi depozitat în frigidere normale și este ușor de deplasat de către medicii de familie, asistenții medicali și personalul medical din căminele de bătrâni.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *