Căpitanul Tom Moore, pe care vestibune.com vi l-a prezentat drept #Eroulzilei  când strânsese 2 milioane de lire într-o campanie inedită și care va împlini 100 de ani pe 30 aprilie, a devenit cel mai în vârstă artist care a ajuns pe primul loc în topul britanic al single-urilor.

Coverul „You’ll Never Walk Alone”, înregistrat în colaborare cu Michael Ball şi corul NHS Voices of Care a fost lansat cu scopul de a strânge bani pentru National Health Service. El a fost vândut în 82.000 de unităţi, fiind piesa cea mai rapid vândută în 2020.

Moore, care a strâns deja în ultimele săptămâni donaţii în valoare de peste 28 de milioane de lire sterline pentru echipa NHS, a transmis:

„Nepoţilor mei nu le vine să creadă că sunt în fruntea topului! Suntem în asta împreună şi voi fi recunoscător pe veci pentru susţinerea voastră. Iar asta dovedeşte: nu veţi merge niciodată singuri”, a precizat căpitanul Tom Moore, care va sărbători la sfârșitul acestei luni centenarul nașterii sale.

Pentru muzicianul Michael Ball, acesta este primul său single care s-a clasat direct pe primul loc. „Vă mulţumesc că i-aţi dat locul 1 pentru a 100-a aniversare”, a precizat artistul, mândru de reușită.

Vânzările acestei melodii vor fi adăugate milioanelor de lire sterline deja strânse de Moore după ce a făcut 100 de ture de grădină sperând, iniţial, să strângă 1.000 de lire sterline. Prinţul William i-a adus, de asemenea, un omagiu, numindu-l „one-man fundraising machine”.

PE ACEEAȘI TEMĂ:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *