expoziția dedicată lui George Motoi

Teatrul Național din București a redeschis, la începutul acestei luni, special pentru public, expoziția de fotografie dedicată actorului George Motoi. Pe 4 martie 2020, la TNB se vernisa „Sub masca actorului”, la cinci ani de când acesta părăsise definitiv scena teatrului și a vieții.

Din păcate însă, câteva zile mai târziu, teatrul avea să își închidă porțile pentru public, constrâns de măsurile luate de autorități pentru a limita răspândirea pandemiei Covid-19. Astfel, toți cei care ar fi vrut să viziteze această expoziție au fost împiedicați, neavând acces în clădire.

Și totuși, în efortul său de a fi cât mai aproape de publicul fidel, iubitor al artei scenice și al actorilor, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București a decis ca pe lângă spectacolele adaptate la spațiul în aer liber de la Amfiteatru TNB, să mute din Foaier Arghezi expoziția dedicată lui George Motoi, pentru a fi accesibilă publicului mai departe.

Astfel, de la începutul lunii august, toți cei care trec pe lângă Teatrul Național – pe partea cu Hotelul Intercontinental – vor avea ocazia de a vedea cele 20 de fotografii expuse în așa fel încât nu se vor încălca măsurile de distanțare și de protecție impuse de autorități. Cu acest prilej, Teatrul Național își păstrează promisiunea de a rămâne alături de spectatori în vremuri grele, onorând totodată memoria marilor săi actori, acum dispăruți.

George Motoi
George Motoi

George Motoi s-a născut în iarna anului 1936, în Caliacra. La scurt timp după, Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, iar tatăl lui, șef de post de jandarmi a fost transferat alături de familie într-o comună din Bărăgan, foarte aproape de Brăila. Tatăl și-ar fi dorit pentru fiul său o carieră militară.

În 1954 a început să studieze la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa prof. Irina Răchițeanu. A fost repartizat apoi la Piatra-Neamț unde, în 1959, a înființat ceea ce numim azi, Teatrul Tineretului. A fost directorul Teatrului ”Maria Filotti” din Brăila, în perioada 1991-1995. A jucat la Teatrul din Bacău, la Teatrul Național din Cluj (unde se remarcă în interpretarea rolului Caligula, din piesa cu același nume de Albert Camus, sub bagheta regizorală a lui Vlad Mugur). Radu Beligan, director al Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București îl aduce în capitală și, din 1972 și până în 2007, a putut fi văzut pe scena în spectacole precum „Danton” (1974), „Richard al III-lea” (1976), „Vlaicu Vodă” (1982), „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1983), „Jocul ielelor” (1986), „Numele trandafirului” (1998), „Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit” – adaptare și regie proprie (2002), „Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino” (2005) sau „Sâmbătă, duminică, luni” (2006).

Cariera sa cinematografică numără cel puțin 45 de roluri principale. A apărut în zeci de spectacole de televiziune și a regizat numeroase piese de teatru. A scris ”Sub masca actorului”, Editura Orion, 2006 și ”Noi versiuni scenice după vechi piese de teatru”, Editura Coresi, 2010, publicat în 2 volume. În 2015 a primit Premiul pentru Publicistică al Asociației Criticilor de film.

Expoziția dedicată lui George Motoi este expusă pentru public și poate fi văzută din stradă
Expoziția dedicată lui George Motoi este expusă pentru public și poate fi văzută din stradă    FOTO: Florin Ghioca

George Motoi, personalitate aparte a culturii teatrale și cinematografice românești a fost distins de către autorități cu Medalia Muncii, Medalia „Meritul Cultural” și Ordinul „Meritul Cultural clasa a III-a”. De asemenea, a fost numit Cetățean de onoare al orașului Brăila.

Expoziția dedicată lui George Motoi, „Sub masca actorului”, poate fi vizitată oricând, accesul fiind liber. TNB recomandă totuși purtarea măștii de protecție sanitară, conform regulamentelor în vigoare privind acccesul la evenimente culturale.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *