aeronave ajutoare pentru Liban

România a răspuns apelului de sprijin venit din partea autorităților libaneze și a trimis astăzi două aeronave cu ajutoare pentru Liban.

Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităților libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei produsă la un depozit de azotat de amoniu din Beirut, în urmă cu patru zile. Țara noastră s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă.

Guvernul României, societatea civilă și reprezentanții diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat iar prin eforturi comune au fost trimise astăzi cele două aeronave cu ajutoare pentru Liban. Forțele Aeriene Române s-au implicat în acest demers și au pus la dispoziție un C-130 Hercules și un C-27J Spartan care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratării victimelor.

Ajutoare pentru Liban, trimise astăzi de autoritățile române    FOTO : Facebook ISU

De asemenea, două cadre ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență însoțesc echipajul care asigură transportul aerian și vor preda materialele medicale autorităților responsabile din Liban. Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecție civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autoritățile în coordonarea forțelor de intervenție și a asistenței internaționale.

Vă reamintim că pe 4 august, în portul din Beirut a avut loc o explozie uriașă, în urma căreia și-au pierdut viața peste 150 de persoane, peste 5.000 au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp ce peste 300.000 de persoane au rămas fără adăpost în urma deflagrației care a distrus locuințele pe o rază de câțiva kilometri.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *