Spania a anunțat marți cea mai mică rată a contaminărilor zilnice din ultimele două luni. Numărul zilnic al contaminărilor cu noul coronavirus a atins cel mai scăzut nivel din ultimele două luni, conform unui anunț din partea Ministerului spaniol al Sănătății.

Comunicatul oficialităților spaniole precizează că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 594 de contaminări, iar bilanțul a ajuns la un total de 228.030 de cazuri, a anunțat ministerul, citat de Reuters. De asemenea, autoritățile spaniole au anunțat, marți, că începând cu 15 mai, va fi impusă o perioadă de 14 zile de carantină pentru toți cei care vin din străinătate.

Ordinul a fost emis de Ministerul Sănătății și va fi în vigoare pe parcursul stării de alertă și al posibilelor prelungiri ale acesteia.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *