Mai mulți actori ai Teatrului Național din București (TNB) au fost premiați cu diplome și flori, după ce în perioada noiembrie 2020 – februarie 2021 au participat în calitate de voluntari ai call center-ului DSP inițiat de Asociația Geeks for Democracy.

În urma unei campanii a Direcției Comunicare din cadrul TNB, actorii au avut posibilitatea de a răspunde apelurilor oamenilor către Direcția de Sănătate Publică în probleme legate de pandemia cu noul coronavirus. După ce au fost instruiți de voluntari cu experiență și după ce au fost o perioadă secondați de către aceștia, actorii TNB au răspuns la telefoane și i-au ajutat pe bucureșteni cu informațiile solicitate.

Primii actori ai Teatrului Național din București care au răspuns apelului la solidaritate lansat de ONG au fost Monica Davidescu, Ileana Olteanu, Andrei Finți, Richard Bovnoczki, Lari Giorgescu și Ionuț Toader.

colaj actorii TNB la DSP

„Particip în acest proiect pentru că mi s-a părut foarte interesant să poți să dai o mână de ajutor operatorilor din call center DSP, pentru că fac o muncă foarte grea aici, pe de altă parte să poți asculta oamenii și să îi întrebi cum se simt, să le găsești o soluție și m-am bucurat că din cele 8-10 apeluri pe care le-am luat până acum am reușit să îi fac pe oameni să completeze corect toate documentele, să își obțină concediul medical sau să îi trimit spre Ambulanță, pentru a-și face testul”, a precizat la acea vreme actrița Monica Davidescu.

Proiectul call center-ului s-a întins pe parcursul a patru luni, timp în care au fost preluate peste 60.000 de apeluri telefonice, sprijinind astfel munca celor de la DSP, suprasolicitați în această perioadă.

La final, actorii Teatrului Național din București au fost răsplătiți simbolic cu Diplome de Voluntari, iar actrițele au primit flori de primăvară din partea inițiatorului proiectului, Marian Rădună.

„Mulțumim actorilor Teatrului Național din București pentru sprijinul oferit ca voluntari în call center-ul DSP București – Geeks for Democracy. Ne-am bucurat să-i avem alături și știm că implicarea lor este apreciată de oamenii care au avut nevoie de ajutor în momente grele. Ne-au devenit prieteni și ne bucurăm că i-am văzut atât de dinamici alături de voluntarii centrului. Actorii întotdeauna au fost activi în viața civică, mereu pe baricade. Am fost impresionați de această solidaritate! Așteptăm să depășim cu bine această perioadă grea, să-i revedem și să le reauzim vocea și pe scenă”, a declarat Marian Rădună, vicepreședinte Geeks for Democracy și manager de proiect al call center-ului DSP București – GfD.

Call center-ul DSP – GfD a funcționat în perioada 2 noiembrie 2020 – 28 februarie 2021. Au participat 304 voluntari, printre aceștia aflându-se și actorii TNB, alături de colegi de la Departamentul Comunicare.

Pentru implicarea lor în viața societății, pentru faptul că au ales să participe voluntari într-un asemenea proiect care a presupus învățare, empatie și grijă față de semeni, pentru că în loc să se plângă au ales să ajute, vestibune.com îi declară pe actorii Teatrului Național din București Monica Davidescu, Ileana Olteanu, Andrei Finți, Richard Bovnoczki, Lari Giorgescu și Ionuț Toader, care au participat ca voluntari la call center-ul DSP din București – EROII ZILEI! Bravo!

 

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *