Studenții reprezentanți din cadrul celor 15 facultăți ai Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași au realizat o mică bibliotecă online pentru toți cei dornici de a se dezvolta personal, în această perioadă dificilă, în care cel mai bine pentru toți este să rămânem alături de cei dragi, acasă, în compania unei cărți bune.

Inițiativa a venit în satisfacerea unei nevoi a studenților, care în acest context, sunt nevoiți să rămână acasă. Biblioteca virtuală creată de studenți conține opere și lucrări din peste 20 de domenii diferite, de la business și economie până la numerologie și inteligență emoțională.

Aceasta s-a bazat pe colecțiile proprii ale studenților reprezentanți dar și pe “donațiile” fondului de carte din partea studenților, ale mediului academic și privat din Iași. Biblioteca este actualizată în fiecare zi, iar cine dorește să ajute la completarea acestei biblioteci este invitat să trimită un mail către studentiuaic@gmail.com cu cărțile în format .pdf. Până în prezent, câte sute de titluri au fost adăugate în biblioteca virtuală, cele mai multe din domeniul filosofiei.

Reprezentații studenților Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași anunță că oricine poate descărca titlurile în mod GRATUIT!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *