Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat în cadrul unui briefing de presă desfășurat joi că România va trimite în Republica Moldova o nouă tranșă de vaccinuri împotriva covid-19.

„Vom trimite în acest weekend încă 50.400 de doze de vaccin către Republica Moldova. Știți foarte bine, avem un angajament de a trimite 200.000 de doze, deci lucrurile merg mai departe”, a anunțat prim-ministrul Cîțu.

În data de 4 februarie 2021, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Republica Moldova pentru acordarea de asistență internațională, având în vederea susținerii eforturilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, a 21.600 doze de vaccin AstraZeneca, aflate în rezerva Ministerului Sănătății, pentru Agenţia Națională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, în vederea gestionării pandemiei împotriva COVID-19.

Dozele de vaccin anti COVID-19, acordate cu titlu gratuit, ca ajutor umanitar, reprezintă numărul de doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către Compania AstraZeneca, prin Acordurile-cadru încheiate de către Ministerul Sănătăţii cu Comisia Europeană. Prima misiune de transport a dozelor de vaccin s-a realizat cu o aeronava aflată în dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI, pe ruta București – Chișinău și retur și a fost asistată de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *