Matei Conf Grup din București începe producţia de combinezoane de protecţie după ce a primit avizul din partea autorităţilor, odată cu sosirea primei tranșe de 50.000 de metri de material dintr-un prim lot de 300.000 de metri.

Compania are o capacitate de producţie de circa 7.500 de combinezoane pe zi şi a in­ves­tit peste 100.000 de euro în echipamentele necesare pentru creşterea capacităţii de producţie.

Compania are acum 120 de angajaţi, iar în pe­rioada următoare vrea să mai angajeze circa 50 de persoane, confecționere / confecționeri cu experiență la mașina de cusut simplă și/sau triplock de minim 3 ani. În acest sens, pe lângă salariul negociabil, firma oferă contract de muncă pe perioadă nedeterminată în condițiile legii, 21 de zile de concediu/an (plus zile naționale libere), bonuri de masă în valoare de aproximativ 300 lei/lună, prime de Paște și de Crăciun.

„Ca să putem mări pro­duc­ţia, am finalizat achi­ziţio­narea de utilaje speciale, am adaptat liniile de pro­ducţie exis­ten­te şi am an­gajat per­so­nal supli­mentar“, spu­ne Valeriu Ma­tei, direc­torul general al companiei.

Matei Conf Grup este unul dintre principalii producători de echipamente de lucru și protecție, cu o experiență de 17 ani pe piața de confecții textile din România. Produsele de protecție medicală fabricate de Matei Conf Grup sunt destinate protecției personalului care lucrează în  zonele cu risc patologic și în zonele cu risc ridicat de transmitere a agenților infecțioși, cum ar fi secțiile ATI, spitale, serviciile de ambulanță și transport al pacienților, pentru angajații SMURD.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *