DHL Express România a livrat echipamente medicale esenţiale în combaterea COVID-19 în campania umanitară INACO – Castrol pentru 20 de spitale din România, potrivit unui comunicat al INACO.

Organizaţia menţionează că DHL Express România a răspuns imediat apelului primit de la INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate, care căuta un partener logistic în Campania “INACO vă mulţumeşte”, adresată personalului medical din linia întâi, aflat în lupta cu pandemia de coronavirus.

Recunoştinţa faţă de medici vine sub forma unei donaţii de produse de igienă şi protecţie, de care ei au nevoie pentru a lucra în condiţii de siguranţă. Donaţia, în valoare de 35.000 de euro, a fost făcută de către compania Castrol România şi constă din echipamente de protecţie, măşti, dezinfectanţi şi biocide pentru 22 de spitale din România.

“DHL livrează în peste 220 de ţări şi teritorii, şi încă de la debutul pandemiei COVID – 19 serviciul nostru a continuat să rămână operaţional, chiar şi în zonele grav afectate, pentru că tocmai acestea aveau nevoie de sprijin de la celelalte state. Am prioritizat livrările de echipamente pentru spitale şi toţi angajaţii noştri au făcut eforturi suplimentare, înţelegând mai mult ca oricând importanţa oferirii unui serviciu sigur şi rapid. Ne bucurăm că am putut ajuta şi de această dată şi îi felicităm pe partenerii noştri de la INACO pentru această frumoasă iniţiativă!”, a declarat Oana Măndicescu, director comercial DHL Express România.

DHL a livrat rapid şi în siguranţă, punând la dispoziţie şi ambalaje corespunzătoare, toate cele 118 colete către 20 de spitale din ţară. Valoarea transportului este de aproape 10.000 de euro.

“Fiecare costum de protecţie înseamnă, poate, o viaţă salvată, a doctorului sau a pacientului. Iar lupta aceasta pe care medicii noştri o duc deja de mai bine de două luni, despre asta este – despre viaţă. De când a început pandemia, activitatea INACO s-a mutat rapid către dotarea corespunzătoare a spitalelor şi ajutorul pe care noi îl putem oferi personalului medical. Ne-am dat seama că acolo este cea mai mare nevoie de noi şi, împreună cu o comunitate uimitoare de voluntari, parteneri şi donatori am reuşit să facem o diferenţă în bine”, a spus Andreea Paul, fondatorul INACO.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *