Actorul Mihai Călin și-a dedicat ultimele zile voluntariatului, într-un exemplu de implicare socială demn de remarcat. Mai exact, s-a echipat corespunzător și s-a alăturat campaniei „Cumpărături la ușa ta”.

Această campanie își propune să ajute persoanele în vârstă sau nedeplasabile, livrând cumpărături celor care din motive lesne de înțeles nu pot ieși din case în această perioadă. Cu acest prilej, mai mulți bucureșteni au avut parte de surpriza de a-l avea în fața ușii pe cunoscutul actor al Teatrului Național.

„În special pentru persoanele în vârstă. Participarea mea este pe post de curier. Alții, mai deștepți organizează lucrurile. Ne-am dori ca bătrânii să iasă puțin la plimbare, dacă e chiar necesar și să lase cumpărăturile în grija noastră”, a postat Mihai Călin pe pagina sa de Facebook.

Actorul a adăugat și numărul de telefon 0727.03.03.03, la care pot suna cei interesați să primească la ușă cumpărăturile, pentru a nu se expune contaminării cu virusul Covid-19.

Cumpărături la ușa ta este un proiect de tip reacție rapidă, prin care voluntari (momentan din București) pot ajuta persoanele aflate în imposibilitate de a se deplasa să primească alimente și/sau produse sanitare, pe durata coronavirus/COVID-19.

SURSA: Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *