Zentiva România donează spitalelor 3.600 litri de dezinfectanți sub formă de gel pentru mâini, de care vor beneficia unități medicale publice, spitale și cabinete medicale de pe întreg teritoriul țării.

Această donație de dezinfectanți se adaugă celor peste 130.000 de echipamente de protecție distribuite către mai mult de 200 spitale și cabinete medicale individuale.

„Continuăm să sprijinim sistemul românesc de sănătate și corpul medical cu materiale indispensabile în această perioadă (…) Donațiile noastre merg către un număr extins de spitale, precum și către medicii de familie, aflați în egală măsură în prima linie. Le suntem recunoscători tuturor și îi asigurăm de respectul și sprijinul nostru”, a declarat Simona Cocoș, Directorul General Zentiva România și Moldova.

Până la finalul lunii aprilie, Zentiva a donat tipuri de materiale precum: măști, mănuși de unică folosință, botoși, viziere, capeline, combinezoane, covorașe și soluție biocidă. Aceste materiale au fost distribuite în spitale, beneficiind de ele peste 7.200 de cadre medicale din linia întâi.

Zentiva este o companie farmaceutică din Republica Cehă. Compania deține unități de producție în Cehia, Slovacia, România și Turcia, în cadrul cărora lucrează peste 3.000 de angajați (decembrie 2009). La sfârșitul anului 2005, Zentiva a preluat pachetul majoritar de 75% al companiei farmaceutice Sicomed din România. Zentiva a mai achiziționat în august 2003 producătorul slovac Slovakofarma, iar în perioada 2004-2006 și-a extins rețeaua de vânzări în Polonia și în Rusia

Zentiva a raportat pentru 2016 o cifră de afaceri de 415,72 milioane de lei, în creştere cu 5% faţă de 2015 şi un profit net de 72,4 milioane de lei, faţă de 46,19 milioane de lei în anul precedent. Printre medicamentele produse de Zentiva şi puse pe piaţa românească se numără Antinevralgic, un analgezic, sau Dicarbocalm, folosit în afecţiunile gastrice.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *