Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a predat spre administrare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş noua Unitate de Suport Medical COVID-19, cu 80 de paturi, care a fost realizată în doar 10 zile de la concept până la execuţie, prin reamenajarea sălii polivalente din campus.

Noua Unitate de Suport Medical COVID-19 de tip modular este destinată bolnavilor confirmaţi, cu simptomatologie moderată, este amenajată pe o suprafaţă total construită de 2.369 mp, spaţiile de îngrijire medicală fiind desfăşurate pe 1.901,5 mp, unde se pot asigura condiţii optime de îngrijire în 80 de paturi.

Unitatea dispune de un spaţiu de triaj pentru pacienţi, 42 de saloane de 1-2 paturi (toate paturile sunt de tip terapie intensivă, monitorizate), cu suprafeţe cuprinse între 8-16 mp, cu circuite adaptate, specifice bolilor infecţioase precum şi toate spaţiile anexe necesare bunei desfăşurări a activităţii în condiţii de siguranţă. Fiecare salon dispune de acces la oxigen medicinal alimentat de la staţia centrală precum şi celelalte utilităţi necesare iar o parte dintre ele sunt conectate şi la reţeaua de aer comprimat, permiţând, la nevoie tratamentul intensiv, inclusiv ventilaţie mecanică a bolnavilor critici. Unitatea este prevăzută cu accese separate pentru pacienţi, pentru personalul medico-sanitar, pentru aprovizionarea cu medicamente, hrană şi alte materiale precum şi pentru eliminarea deşeurilor contaminate”, a precizat UMFST Târgu Mureş.

Așa arăta inițial Sala Polivalentă înainte de a fi transformată în Unitate Medicală

Universitatea a iniţiat şi conceput proiectul şi a amenajat spaţiile din interior şi din exterior, inclusiv compartimentările interioare pentru saloane şi spaţiile de suport pe care le-a pus la dispoziţie Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în timp ce ceilalţi parteneri au oferit suport material şi tehnic.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a realizat instalaţiile de curent electric, oxigen şi aer comprimat, a dotat cu echipamente şi mobilier medical unitatea, a completat unele detalii de amenajare interioară şi s-a organizat pentru asigurarea resursei umane şi materiale, care urmează să operaţionalizeze această structură medicală.

De asemenea, Consiliul Judeţean Mureş a asigurat resursele financiare pentru finalizarea proiectului şi operaţionalizarea acestuia, iar Direcţia de Sănătate Publică a asigurat consultanţa şi avizele necesare, alături de alte autorităţi locale şi sub coordonarea Instituţiei Prefectului Mureş.

PE ACEEAȘI TEMĂ:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *