Într-un gest impresionant, chiar de ziua sa onomastică, Papa Francisc donează cinci ventilatoare pulmonare spitalului din Suceava, cel mai mare focar de infecție cu noul coronavirus din România. Alte materiale sanitare au fost trimise în aceeași zi de Sfântul Părinte în Italia și Spania. Informația a fost confirmată de vaticannews.va.

După cum se știe, alături de numele Mario, papa Francisc a primit la botez și numele Jorge (Gheorghe).

Materialele sanitare au fost procurate prin grija cardinalului Konrad Krajewski, responsabilul cu activitatea caritabilă a papei. În ciuda dificultăților de aprovizionare de pe piața medicală internațională, prelatul a reușit să colecteze pentru bolnavii din România cinci ventilatoare pulmonare – două fiind de ultimă generație -, 200 de combinezoane, 900 de măști FFP2 și 5.000 de măști sanitare. Cantitatea acestora este, fără îndoială, insuficientă în fața necesităților dar, în condițiile actuale, orice mic ajutor poate să facă diferența dintre viață și moarte.

Cele cinci ventilatoare pe care papa Francisc le donează ajung în țară cu avionul care sâmbătă va aduce acasă echipa de unsprezece medici și șase asistenți români, trimisă pe 7 aprilie de Guvernul României la spitalul din Lecco (Milano), în epicentrul italian al pandemiei, pentru a lucra alături de Italia în ceasul cel mai greu al bătăliei cu noul Coronavirus.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *