Direcția de Sănătate Publică Timiș a anunțat că focarul de coronavirus de la Maternitatea Odobescu, aflată în subordinea Spitalului Municipal Timișoara, a fost stins, după ce în ultimele 14 zile nu a mai fost depistat niciun caz nou de infectare cu noul coronavirus.

La sfârșitul lunii martie, Maternitatea Odobescu anunța primele cazuri de contaminare cu SARS Cov-2 în rândul personalului și al pacientelor internate. Atunci, managerul de la acea vreme, Olimpia Oprea, a impus carantina în spital, masură ridicată de șefa Direcției de Sănătate Publică de atunci, la doar o zi distanță. Între timp, atât conducerea Spitalului Municipal, cât și cea a Direcției de Sănătate Publică au fost schimbate.

„Având în vedere că în intervalul de 14 zile de la raportarea ultimului pacient depistat pozitiv pentru infecția cu SARS CoV-2, nu s-au mai înregistrat noi cazuri cu această patologie, DSP Timiș a declarat stins focarul de coronavirus din cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, începand cu data de 11 mai. Precizăm faptul că unitățile sanitare cu paturi rămân sub atenta monitorizare a Directiei de Sănătate Publică a Județului Timiș”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit DSP Timiș, până la această dată, 312 persoane din judetul Timiș au fost externate de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babes” Timișoara, o persoană de la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj și 14 persoane de la Maternitatea Bega, după ce au trecut printr-o dublă testare la interval de 24 de ore, cu rezultat negativ.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *