Pe 4 aprilie, Asociația SAMAS a lansat programul social „SAMAS la bine și la greu – Program pentru alăptare în siguranță a bebelușilor născuți de mame cu Covid 19!” destinat femeilor care trec prin naștere cu un diagnostic confirmat sau suspectat de Covid-19.

În aceste zile, atât gravidele care urmează să nască precum și cadrele medicale din maternități sunt preocupate de modul în care pandemia de coronavirus și măsurile instituite de autorități pentru combaterea răspândirii infectării vor afecta protocoalele de naștere și îngrijire a lehuzei și a nou-născutului, mai ales în situația femeilor cu infecție Covid-19.

Astfel, Ministerul Sănătății a decis, prin Metodologia publicată în data de 30 martie 2020 , ca bebelușii născuți de o mamă confirmată cu coronavirus să fie separați de aceasta până când testele demonstrează că mama este din nou sănătoasă. De aceea, alăptarea pentru o mamă afectată de COVID 19 poate fi o provocare.

”Deși recomandările OMS susțin posibilitatea alăptării la lehuzele infectate COVID-19, având în vedere infrastructura secțiilor de obstetrică-ginecologie și neonatologie a maternităților din România, precum și amploarea pandemiei COVID-19 în România, se recomandă izolarea nou-născutului de mama infectată și hrănirea acestuia cu formulă de lapte. Recomandăm menținerea lactației prin stimulare; laptele astfel obținut se colectează, se depozitează și se dezafectează urmând circuitul obișnuit al deșeurilor infecțioase.”

Nou-născutul este privat de beneficiile laptelui matern și de legătura profundă creată în momentul alăptării. Mama, la rândul ei, trece printr-o perioadă extrem de grea. Ea este nevoită să facă față stării dificile de lăuzie, dar și situației de incertitudine, fiind separată de bebelușul pe care tocmai l-a adus pe lume.

Paradoxal, în plină pandemie, cele mai multe programe publice de susținere a mamelor și sugarilor au fost suspendate, deși tocmai acest public este extrem de vulnerabil.

Asociația SAMAS pune la dispoziția mamelor afectate de COVID 19 numărul de telefon 0786 176 949 la care acestea pot suna pentru a primi consiliere gratuită pentru menținerea lactației și consiliere psihologică de la specialiști.

De asemenea, pentru a ajuta la menținerea lactației, Asociația SAMAS va trimite prin curier pompe de sân manuale mamelor aflate într-o situație economică dificilă:
– din familii cu venitul mediu/ membru familie sub 500 lei
– victime ale violenței în familie
– mame tinere: sub 18 ani
– femei din case de protecție, centre de îngrijire a copilului etc.
– femei în situații de risc (discriminate etnic, disponibilizate etc.)

Pe baza cifrelor existente de natalitate, proiecția epidemică și rata de prevalență a populației comunicată în Europa (36%), estimăm că vor fi 16.020 de mame (un număr maxim de beneficiare).

Asociația SAMAS deja susține din resurse proprii primele mame cu Covid-19 iar donațiile sprijini asigurarea acestui ajutor unui număr cât mai mare de sugari veniți pe lume în aceste vremuri tulburi și care merită să aibă un start bun în viață, bucurându-se de beneficiile pe termen lung ale alăptării.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *