Spitalul Modular de la Constanța, sau așa cum este el numit oficial – Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) de la Constanța, este operativ și are în compunere o zonă medicală cu 56 de paturi, dintre care 4 pentru Terapie Intensivă, și o zonă de carantinare cu 120 de paturi.

„Această facilitate medicală are scopul de a deservi cazurile ușoare și medii ale infecției cu virusul COVID-19. Spitalul cu 56 de paturi are și 4 paturi destinate pentru terapie intensivă a pacienților infectați cu virusul COVID-19 și a căror stare de sănătate se degradează până când aceștia pot fi preluați de către o facilitate medicală mai avansată”, explică locotenent-colonelul medic Nicolae Cătălin Boca, comandantul sistemului modular medical ridicat de MApN la Constanța.

„În momentul de față s-au terminat lucrările de operaționalizare logistică a întregului campus, urmând ca în cel mai scurt timp să urmeze operaționalizarea din punct de vedere medical. Asta înseamnă aducerea restului de echipament medical necesar precum și instruirea personalului pentru a lucra în acest campus care este o noutate în zona Dobrogei”, mai spune medicul militar.

Spitalul desfășurat pe Stadionul Farul ar urma să deservească atât orașul Constanța, cât și zona Dobrogei în general.

CITEȘTE ȘI

Echipamentele UNTOLD, transformate în accesorii ale unui spital mobil la Constanța

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *