Primul centru de testare COVID-19 autorizat situat în incinta unui aeroport din România s-a deschis la Otopeni, la Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Milena Medical Center este deschis nonstop și va elibera rezultatele la testul PCR în maximum șase ore, iar în cazul celor antigen în cel mult 15 minute.

Rezultatul poate fi trimis dacă este solicitat atât în limba română, cât şi în engleză.

Prețul pentru testul PCR este între 350 și 390 de lei, iar cel pentru testul antigen este între 150 și 170 de lei, în funcție de intervalul orar în care este solicitat.

Apariția unui asemenea centru de testare în Aeroportul Otopeni a fost justificată de faptul că mai multe companii aeriene au solicitat pasagerilor la îmbarcare prezentarea unui asemenea test, iar până nu demult, în fața aeroportului era amenajat un cort în acest sens, un spațiu ușor incomod pentru cei care au avut nevoie de testări.

Asemenea centre de testare au fost deschise și în alte aeroporturi din Europa. De exemplu, la începutul lunii mai a anului trecut, aeroportul din Viena a început testarea pentru coronavirus în schimbul unei taxe. Astfel, pasagerii au evitat carantina de 14 zile, obligatorie în cazul persoanelor care intră în Austria. Prețul unui asemenea test era la acea vreme de 190 de euro, fiind disponibil pe acest aeroport şi pentru pasagerii care părăsesc orașul.

Iată cum arată centrul de testare covid-19 din Aeroportul din Bruxelles:

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *