Programul „Masa Bunătății”, inițiat de HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, 16 restaurante din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin au livrat 1.250 de mese calde pe zi personalului medical din prima linie și persoanelor fără adăpost, timp de 30 de zile.

„Masa Bunătății” și-a propus să creeze un lanț al faptelor bune în această perioadă dificilă: companiile au sponsorizat HORA, care, la rândul său, a direcționat fondurile către 16 restaurante partenere; ulterior, acestea au pregătit și livrat 1.250 de mese calde zilnic către persoanele care aveau nevoie – personalul medical care lupta cu virusul în spitale și pe ambulanțe, dar și persoanelor defavorizate care se confruntă în fiecare zi cu lipsa hranei și a unor condiții decente de igienă și trai.

Industria HoReCa a fost unul dintre sectoarele cel mai puternic afectate de criza provocată de pandemie. Prin inițiativa „Masa Bunătății”, HORA România și companiile partenere au dorit să ofere o mână de ajutor acestui sector. Astfel, peste 200 de persoane – chelneri, ospătari, bucătari, manageri – din 16 restaurante partenere au putut să-și reia sau continue activitatea și să pregătească și să livreze mesele calde celor care aveau mai mare nevoie de ele. Restaurantele partenere sunt membre HORA, iar selecția lor s-a realizat pe baza unor criterii stabilite de organizație pentru a asigura cele mai bune condiții de pregătire și livrare a meselor: Loft, City Grill, Jerry’s Pizza, Trickshot, Kripton Delivery (Drobeta-Turnu Severin), Conacul Archia (Deva), Better Brands (produse Subway), Trattoria Paradis, l’Ladrino, Calif, La Mama, Zexe, Red Angus, Kané Group, Reina Events, Cofetăria Bombo (Brașov).

Primul partener care s-a alăturat inițiativei a fost Philip Morris România, care a mobilizat și comunitatea din jurul brandului IQOS și partenerii de retail.

Peste 1.800 de utilizatori și parteneri au donat puncte acumulate în conturile de utilizator, iar donațiile făcute de aceștia au fost triplate de companie. Toate punctele donate au fost transformate în fonduri direcționate către HORA. Datorită susținerii lor, proiectul a putut fi demarat imediat: 37.500 de mese calde au fost livrate beneficiarilor: medici și personal medical din linia intâi din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin, precum și persoanelor fără adăpost din Sectorul 3. Suma oferită de Philip Morris ca sponsorizare către HORA a fost de 250.000 de euro.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *