Vlad Zamfirescu Bulandra

Actorul Vlad Zamfirescu este noul manager al Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra“, prin dispoziţia primarului general, Gabriela Firea, informează Biroul de presă al Primăriei Capitalei.

Numirea acestuia vine în contextul în care Teatrul Bulandra a fost scena unor scandaluri între conducerea interimară, reprezentată de actrița Catinca Maria Nistor și o parte dintre actorii angajați și colaboratori ai teatrului. Pe scurt, totul a pornit din momentul în care actorului Constantin Dogioiu nu i-a mai fost prelungit contractul de muncă, în ciuda faptului că acesta avea patru roluri în cele mai noi premiere ale instituției.

Ulterior, în semn de protest, alți doi actori ai teatrului, Alin State și Alexandra Fasolă (soț și soție) au demisionat și ei, lăsând alte trei spectacole fără personajele pe care le jucau. Actorul Marius Manole a anunțat că a renunţat și el la colaborarea cu acest teatru.

Catinca Maria Nistor, 31 de ani, actriță a Teatrului Bulandra, a primit în septembrie 2019, de la Ducu Darie (directorul teatrului la vremea aceea), funcția de director adjunct, chiar cu puțin timp înainte ca acesta să moară. În momentul în care funcția de director a rămas goală, ea a fost ocupată de Catinca Maria Nistor, prin numirea făcută de Primăria Capitalei.

Gabriela Firea i-a prelungit contractul Catincăi Nistor, până la organizarea unui concurs, fără să specifice, însă, o dată limită, așa cum era firesc. Conform legii, un interimat nu poate să dureze mai mult de 120 de zile, decât în condiții speciale.

Catinca Maria Nistor este fiica actorului Stelian Nistor. Vlad Zamfirescu este fiul actorului Florin Zamfirescu.

Născut pe 1 martie 1974, la Târgu Mureş, Vlad Zamfirescu s-a mutat în Bucureşti la vârsta de 14 ani, iar în anul 1997 a absolvit ca şef de promoţie Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, la clasa profesorului Ion Cojar. În 1994, când era încă student, a fost distribuit de Cătălina Buzoianu în „Pelicanul”, după August Strindberg, la Teatrul Levant, având-o pe Valeria Seciu drept colegă de distribuţie. A obţinut, pentru acest rol de debut, premiul UNITER.
A jucat în peste 40 de spectacole, montate la teatre de stat şi companii independente din Bucureşti şi din ţară, dar şi în câteva filme, precum „Stare de fapt” (1996), „Orient Express” şi „Italiencele” (2004) şi serialul „In derivă”.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *