Constantin Dogioiu Vlad Zamfirescu

Actorul Constantin Dogioiu, cel de la a cărui demitere (prin neprelungirea contractului) a pornit scandalul în urma căruia conducerea interimară a Teatrului Bulandra a fost destituită de Gabriela Firea, a povestit despre felul în care a fost numit noul interimar, Vlad Zamfirescu.

Practic, la zece zile după izbucnirea acestui scandal, timp în care doi actori ai teatrului și-au dat demisia în semn de solidaritate, iar Marius Manole a anunțat încetarea colaborării în cele trei spectacole în care era distribuit, totul s-a rezolvat în doar câteva ore, printr-o întâlnire a celor două părți cu primarul Capitalei.

„Am fost invitați la PMB pentru rezolvarea situației. De la începutul discuției, ne-a fost comunicat faptul că situația se va rezolva în aceeași zi. Timpul inițial alocat întâlnirii era de o oră – o oră jumătate. Au fost ascultați toți cei care au dorit să vorbească, iar întâlnirea a durat peste două ore, totul desfășurându-se în condiții foarte civilizate și transparente. I-am propus fostului manager interimar să își dea demisia împreună cu echipa adusă de ea, să își ceară scuze pentru situația creată și să reîncepem integrarea ei ca și colegă de trupă. A refuzat”, povestește Constantin Dogioiu pe pagina de Facebook.

„La sfârșitul discuției, am văzut apariția sprijinului public și din partea sindicatului actorilor din Nottara, al Federației Sindicale Hermes și a altor colegi de breaslă. După o oră și jumătate de la sfârșitul întâlnirii, am fost sunat de PMB, cu întrebarea: „cine considerați că ar fi potrivit pentru poziția de manager interimar?” Am spus că cel mai important este să fie cineva din trupă, atâta timp cât vrea să își asume acest rol. Mi-au fost cerute și propuneri nominale, am spus „Sunt foarte bine cu oricine vrea dintre Rodica Lazăr, Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu, Anca Sigartău”. Toți colegii care au venit la întâlnirea de la PMB au primit acest telefon, cu aceeași întrebare. Peste două ore, Vlad Zamfirescu a devenit noul manager interimar”, a mai precizat Dogioiu.

Actorul demis de fosta conducere interimară, reprezentată de actrița Catinca Maria Nistor, a mai adăugat și patru aspecte pentru care „este sănătos și frumos că Vlad este noul manager interimar”:  „în toată această perioadă, a fost printre pionierii rezistenței în fața neregulilor din teatru;
majoritatea trupei l-a vrut; cantitatea, calitatea, extinderea și constanța sa profesionale din ultimii 25 de ani; este un om care acționează și încurajează exprimarea liberă, găsirea de soluții prin dialog civilizat și colaborare și, deloc în ultimul rând, își apreciază, încurajează și respectă colegii”, a concluzionat actorul .

Vă reamintim că Vlad Zamfirescu a fost numit în poziția de manager al Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra“, prin dispoziţia primarului general, Gabriela Firea. Numirea acestuia a venit în contextul în care Teatrul Bulandra a fost scena unor scandaluri între conducerea interimară, reprezentată de actrița Catinca Maria Nistor și o parte dintre actorii angajați și colaboratori ai teatrului. Pe scurt, totul a pornit din momentul în care actorului Constantin Dogioiu nu i-a mai fost prelungit contractul de muncă, în ciuda faptului că acesta avea patru roluri în cele mai noi premiere ale instituției.

 

PE ACEEAȘI TEMĂ:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *