Concursul George Enescu

Concursul Internaţional “George Enescu” 2020 a fost deschis printr-un concert de gală, desfăşurat sâmbătă seara pe scena Ateneului Român, cu respectarea condiţiilor de siguranţă impuse de starea de alertă din cauza pandemiei de coronavirus.

Concertul desfăşurat în absenţa publicului şi cu o Orchestră a Filarmonicii “George Enescu” diminuată la 47 de persoane, spectacolul a inclus, în prima parte, în premieră mondială, “Brahmsodia” – Triplu Concert pentru vioară, violoncel şi pian, op. 169, compus de Dan Dediu special pentru această ediţie şi Concertul pentru clarinet şi orchestră de Alexandru Ştefan Murariu – lucrare distinsă cu premiul I al Concursului ‘Enescu’ din 2018.

Triplul concert a fost interpretat de trei laureaţi din ediţiile precedente ale competiţiei: Gyehee Kim (vioară, 2016), Valentin Răduţiu (violoncel, 2011) şi Victoria Vassilenko (pian, 2016), acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii “George Enescu”. În partea a doua a concertului, orchestra, avându-l la pupitru pe maestrul catalan Josep Caballe Domenech, a prezentat Simfonia I în do minor, Op. 68 de Johannes Brahms.

Concertul a fost transmis în direct pe site-ul festivalului şi la Televiziunea Română, de la ora 18,00. De asemenea, concertul de deschidere va fi preluat şi pe platforma Raiffeisen Art Proiect #StagiuneVirtuală, unde va putea fi văzut şi în următoarele 30 de zile.

În contextul situaţiei generate de pandemie, pentru a proteja sănătatea muzicienilor, a artiştilor implicaţi în procesul de jurizare, a publicului şi a echipei de organizare, ediţia din acest an a Concursului Internaţional „George Enescu” va fi organizată în două faze distincte.

„Am convingerea că această ediţie a Concursului Internaţional „George Enescu” va fi un eveniment de mari proporţii, de care se va bucura un public mult mai numeros decât de obicei. Cea mai mare parte a Concursului se va desfăşura online, prin urmare mult mai mulţi oameni vor avea şansa să-l urmărească decât atunci când avem doar publicul din sala de concert. Suntem creatorii propriei noastre realităţi. O creăm zi de zi prin ceea ce facem, asigurându-ne astfel că avem un viitor. Ne asigurăm, însă, prin aceasta, că vom avea şi un trecut. Fie ca anul 2020, aşadar, să fie unul de care vă amintiţi nu ca fiind anul virusului, anul fricii sau anul în care totul s-a anulat, ci ca fiind anul în care v-aţi împlinit visul, anul în care aţi participat la Concursul Internaţional George Enescu”, a transmis, în mesajul său pentru deschiderea Concursului, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului şi Concursului George Enescu.

Primele două etape ale competiţiei se vor desfăşura online în luna septembrie, conform calendarului iniţial, iar semifinalele şi finalele fiecărei secţiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din Bucureşti. Astfel, faza întâi va avea loc între 29 august şi 20 septembrie şi va cuprinde recitalurile candidaţilor din primele două etape de concurs, iar faza a doua se va desfăşura între 12 şi 23 mai 2021 şi va cuprinde semifinalele şi finalele la cele trei instrumente.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *