Pe Ivan Patzaichin îl cunoaște toată lumea: fie că este pe stradă sau în canotcă, vâslind, oamenii îl salută, unii – mai curajoși – îl opresc și își fac fotografii cu marele campion. Amabil și mereu cu zâmbetul pe buze, Ivan nu îi refuză și are o vorbă bună pentru fiecare.
De fapt, bunătatea este cea care îl caracterizează pe marele campion, pentru că din ea au izvorât o mulțime de campanii sociale, de evenimente caritabile și de fapte bune pe care Ivan le-a făcut muți ani la rând, de fiecare dată cu modestie și fără să aștepte ceva în schimb. A dăruit permanent și a încercat să-i facă pe oamenii din jurul lui fericiți.
S-a întâmplat să ne întâlnim cu voie bună pe malul Dâmboviței, lângă Biblioteca Națională și Ministerul Culturii, acolo unde ar fi trebuit să existe un spațiu amenajat pentru navigare cu bărci pe râul care străbate Bucureștiul. Dar prin diverse manevre, după promisiuni politicianiste deșarte, campionului i s-a luat dreptul de a folosi acel spațiu în folosul comunității. Anual însă, Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 organizează aici o întâlnire cu bucureștenii care își doresc să încerce o tură de canotcă pe apă. Unii mai norocoși au ocazia și onoarea să fie conduși chiar de marele campion pe luciul apei.
Vestibune.com a stat de vorbă cu Ivan Patzaichin într-o asemenea tură, într-un interviu simpatic, presărat cu amintiri despre copilărie, muzică rock, viața alături de marii actori ai României și perioada de pandemie.
Rep: – Mai țineți minte când v-ați suit prima dată într-o barcă, la ce vârstă?
Ivan Patzaichin: – Țin minte, dar nu mai știu exact, eram foarte mic. Dormisem la bunicul meu și m-am trezit dimineața cu soarele sus și-n vârful bărcii m-au trezit valurile care se loveau în barcă și se auzea așa, un….
– Unde se întâmpla asta?
– La Mila. Și bunicul pescuia pe lacul Bazila, undeva spre Baba Rada, încolo…
– Ați fost pescar? Cât timp?
– Eu și sport făceam ca pescar. La 16 ani eram deja ajutor de pescar, pentru că eram minor și n-aveam voie să fiu pescar și atunci, pe lângă tata aveam dreptul ăsta, să fiu pescar.
– Ce pește vă place?
– Depinde… Ca dulceață îmi place carasul, prăjit, cu mămăliguță și mujdei. Are oase, dar…
– Când v-ați lăsat părul lung prima dată și de ce?
– După Olimpiada din 1972. Nu știu, mi-a plăcut atunci, erau la modă trupe, toată lumea purta evazați. Nu eram hippy, dar rocker am fost de mic. Până să vină sportul îmi plăcea să ascult muzică, ascultam la Europa Liberă Metronom, când era cu Chiriac. Îi ascultam, le și scriam. Îți dai seama că nu le ajungeau scrisorile… Aveam doi veri, amândoi cântau la chitară, unul cântă și acum. Ei îmi spuneau de trupe.
– Acum ce muzică mai ascultați?
– Păi în mare tot rock, dar orice muzică bună. Și clasică, și de fapt orice muzică îți face plăcere la urechi.
– V-am văzut foarte des la teatru.
– Da, teatrul mi-a plăcut dintotdeauna. Mergeam la teatru atunci când nu mergea nimeni. Aveam câteva locuri unde mergeam indiferent, aveam bilet, n-aveam bilet, aveam loc, n-aveam loc… De multe ori, la Bulandra sau la Nottara stăteam pe scări… sau la Teatrul Național mergeam cu plăcere și cu drag.
– Aveți actori preferați?
– Am, dar n-aș vrea să nominalizez, pentru că am foarte mulți și îmi făcea plăcere pe vremuri. Eram prieten cu Marinuș Moraru, cu prim balerinul (Victor n.r.) Vlase, el avea casa vis-a-vis de Operă, pe strada Doctor Lister. În fiecare weekend ne adunam acolo, cu Diplan, cu Dinică, cu Marinuș Moraru… Era un spectacol acolo! Eu veneam, mai aduceam pește, ei erau cu un pahar de vin și stăteam seri întregi acolo și povesteam. Am rămas prieteni. Cu Dinu Cernescu, cu domnul Beligan, care venea la Snagov la mine, mulți erau… Florin Piersic, Ștefan Iordache. El stătea la Gruiu, în drum spre casă, de la teatru, se oprea la mine, mâncam un pește, mai stăteam de vorbă. Erau niște oameni deosebiți! Dup-aia gașca mai tânără, cu Iureș, cu Mircea Rusu, cu George Alexandru, cu Stelian Nistor, Oana Pellea. Dar ce să zic, că mi-e foarte greu să-i nominalizez pe toți. Chiar am trăit printre ei și pe vremurile acelea n-aveai alte scăpări decât după spectacol, mergeam la careva acasă și făceam o oală de cartofi prăjiți sau de fasole bătută și stăteam toată noaptea la povești, la cântări, la poezii. Pe foarte mulți, pe George Mihăiță, Caramitru, Florin Călinescu, i-am cunoscut și la Costinești, pentru că eram nelipsit de acolo. După orice campionat mondial sau Olimpiadă – prima ieșire era la Costinești, făceam întâlniri cu studenții, cu Holograf, Compact, la Ring, la discotecă.
– Apropo de perioade… cum ați trecut prin pandemie?
– Pentru mine a fost foarte greu, pentru că eu nu sunt învățat să stau în casă, cred că a fost cea mai lungă perioadă în care am stat cu soția de când ne-am căsătorit! Glumesc, dar așa e, a fost foarte greu, pentru că acum chiar am stat. Venea fata noastră, ne aducea provizii la ușă și pleca, nici ea nu intra în casă.
– V-a folosit la ceva până la urmă perioada asta?
– Pentru mine a fost o experiență, a fost un moment dificil, dar am trecut cu bine peste, sperăm și în continuare, depinde foarte mult de noi să fie în regulă.
Sportivul secolului XX: 7 medalii olimpice, 23 la Campionate Mondiale, campion național de 25 de ori
Ivan Patzaichin s-a născut pe 26 noiembrie 1949, în localitatea tulceană Mila 23, chiar în ziua în care în satul său se sărbătorea Hramul Bisericii din Mila 23, iar părinţii săi, pescarul Vicol și croitoreasa Alexandra, au decis să poarte numele Ivan, sfântul zilei respective.
A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport în 1975 și a devenit membru al Clubului Sportiv Dinamo din București. A reuşit în strălucita sa carieră să adune 7 medalii olimpice de la cele 5 ediţii ale Jocurilor la care a participat (Mexic 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984).
A câştigat peste 25 de titluri de campion naţional, a fost multiplu campion balcanic, medaliat la aproape toate regatele internaţionale la care a participat. Dar cele mai mari victorii le-a obţinut la Jocurile Olimpice, unde a cucerit patru medalii olimpice de aur şi 3 de argint, fiind după Nadia Comăneci cel mai încununat sportiv olimpic al ţării noastre, şi s-a situat de trei ori pe locul al doilea. Palmaresul său mai însumează alte 23 de medalii obţinute la Campionatele Mondiale şi europene, dintre care 9 de aur, 4 de argint si 10 de bronz.
După prima participare la Jocurile de Vară, ediţia Mexic 1968, încheiată cu o medalie de aur la proba de canoe dublu 1.000 de metri, Ivan Patzaichin a ocupat primul loc şi la simplu patru ani mai târziu, însă după o cursă de calificare ce a rămas în istorie. La ediţia Moscova 1980, Patzaichin a cîştigat împreună cu Toma Simionov un nou titlu olimpic în proba de canoe dublu 1000 de metri, succes pe care l-a repetat şi la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984.
De-a lungul carierei de antrenor a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale şi europene.
În anul 1990 i s-a decernat din partea Comitetului Olimpic Internațional cea mai înaltă distincție a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platină, fiind singurul sportiv român deținător al acestui ordin. În anul 2000 a primit Ordinul Național “Serviciul Credincios” în gradul de Ofițer , iar în anul 2008 a primit Ordinul “Meritul Sportiv” în clasa I .
În 2010 a fost distins cu Decorația Regală “Nihil Sine Deo”, primit prin ordinul Majestății Sale Regelui Mihai I, Șeful Casei Regale a României.
În 2019 a primit cea mai înaltă distincție oferită de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Colanul de Aur. Tot în 2019, la 26 noiembrie, lui Ivan Patzaichin i s-a oferit cea mai înaltă distincție a statului român: Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Cavaler. A fost declarat Sportivul Secolului XX de Federație Internațională de Kaiac-Canoe.
În 2012, Ivan Patzaichin a fost transformat într-un erou de benzi desenate de Alex Talambă și George Drăgan, volumul „Mila 23” având un mare succes.
Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a luat naștere în anul 2010 la inițiativa multiplului campion european, mondial și olimpic la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin, împreună cu arhitectul Teodor Frolu, din dragoste pentru Deltă, tradiție și natură, și din dorința de a ajuta la dezvoltarea locală din regiunea Deltei Dunării și din alte zone din România. Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 a iniţiat mişcarea Rowmania, Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, organizat în fiecare început de toamnă, la Tulcea. Acest eveniment major, cu frecvenţă anuală, contribuie la promovarea potenţialului turistic şi a atracţiilor naturale şi culturale ale zonei.
A rămas în istorie celebrul moment de la Olimpiada din 1972, când Ivan a vâslit cu pagaia ruptă:
În seriile de calificare la cursa de C1 1000m, după start, pagaia cu care vâslea Ivan Patzaichin s-a rupt. Regulamentul de concurs permitea oprirea cursei dacă se produceau nereguli în primii 25 de m. Însă, arbitrii nu au observat când sportivul român a ridicat pagaia şi a arătat că aceasta fusese ruptă. Din cauza valurilor, barca a depăşit linia celor 25 de metri şi Ivan s-a văzut nevoit să continue cursa cu restul pagăii, încercând să nu depăşească linia culoarului. După 3 minute de la sosirea penultimului sportiv, Ivan s-a apropiat de sosire, în aplauzele publicului, care nu avea cum să vadă că el se folosea doar de un ciot din pagaie. După terminarea cursei a fost declarat descalificat prin abandon, dar după contestaţii din partea oficialilor români, lui Ivan i s-a acordat dreptul de a participa la recalificări. Următoarele curse, recalificări, semifinale şi finala, au fost câştigate de Ivan într-o manieră categorică.
CITEȘTE ȘI: