Mihai Constantin sărbătorit

Actorul Mihai Constantin a fost sărbătorit, miercuri seara, pe scena Teatrului Național din București, imediat după spectacolul „Orchestra Titanic”. El a împlinit 56 de ani.

Claudiu Bleonț a fost cel care a anunțat aniversarea, dând tonul unui „mulți ani trăiască” intonat de public și de actori. Vizibil emoționat și surprins de un asemenea gest, Mihai Constantin le-a mulțumit celor prezenți, fiind felicitat și sărbătorit de Tania Popa, Mihai Călin și Richard Bovnoczki, cei care i-au fost alături pe scenă în spectacolul regizat de Felix Alexa.

Mihai Constantin s-a născut pe 30 septembrie 1964. Tatăl său este actorul George Constantin, iar mama, mezzo-soprana Iulia Buciuceanu. De asemenea, este nepotul actriței Tamara Buciuceanu-Botez.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1989, la clasa profesoarei Sanda Manu. A debutat pe scenă încă din 1985, cu un rol în spectacolul „Dimineața pierdută”, regizat de Cătălina Buzoianu. După absolvire a jucat pe scena Teatrului Municipal din Ploiești în Woyzeck de G. Buchner, iar din 1990 a putut fi văzut pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra.

S-a remarcat în spectacole ca „A treia țeapă” de Marin Sorescu, „Hamlet”, „Regele Lear”, „Poveste de iarnă” de W. Shakespeare, „Petru” de Vlad Zografi, „Black & White” de Keith Waterhouse și Willis Hall, „Antigona” de Sofocle, „Trei surori” și „Livada de vișini” de A. P. Cehov, „Mephisto” de Horia Gârbea, „Forma mesei” de J. Hrackek, „Deșteptarea primăverii” de F. Wedekind, „Afară, în fața ușii” de P. Borghard, etc.

A mai jucat la Teatrul Metropolis în „Sfârșit de partidă”, după Samuel Beckett, în regia lui Alexandru Tocilescu, precum și în „Imnul” (Ajutorul) de Gyorgy Schwaida. La Teatrul Giulești a jucat în „Să nu-ți faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu.

Pe scena Teatrului Național din București a jucat în „S-a sfârșit cum a-nceput” de Sean O’Casey sau „Visul unei nopți de vară”, de W. Shakespeare. În stagiunea actuală poate fi văzut în spectacolele „Livada de vișini” și „Regele Lear” (regia David Doiashvili), „Scrisoarea” (regia Horațiu Mălăele), „Revizorul” și „Orchestra Titanic” (regia Felix Alexa).

În 1987 a debutat pe marele ecran. A interpretat rolul lui Ionică din filmul „Liceenii”, regizat de Nicolae Corjos, a fost Pupăză din „Pădureanca”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, din nou Ionică în „Extemporal la dirigenție”, „Liceenii rock and roll” (1992), „Liceenii în alertă” (1993). A mai jucat în „Niște Băieți Grozavi” (Bobină), „Flăcari pe comori”, „Balanța” (1992), serialul TV „Călătorie de neuitat” (1994), „Un été inoubliable” (O vară de neuitat) (1994), „Kínai védelem” (Chinese defence) (1999), „Canton” (2004), „Păcatele Evei”, serial TV (2005), „Și totul era nimic” (2006), „Amintiri din epoca de aur” (2009), „Eu când vreau să fluier, fluier” (2010), „Portretul luptătorului la tinerețe” (2010), „Bibliothèque Pascal” (2010), „Tatăl fantomă” (2010), „Ursul” (2011), regia Dan Chișu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *