Încă de la începutul pandemiei COVID-19, sectorul nonguvernamental și societatea civilă s-au implicat în dotarea spitalelor și protejarea personalului medical. Multe ONG-uri au pornit noi campanii sau și-au modificat programele pe care le aveau în derulare, pentru a strânge fonduri pentru protejarea comunităților.

Astfel, cele peste 80 organizații care au răspuns chestionarului realizat de Asociația pentru Relații Comunitare au reușit, în șapte săptămâni, să cumpere echipamente și aparatură medicală în valoare de peste 13,95 milioane euro. Suma provine din calculul făcut de Asociația pentru Relații Comunitare și are la bază datele comunicate de respectivele organizații.

Alte zeci de organizații în România au acționat în această perioadă, venind în ajutorul medicilor și al spitalelor. Contribuția lor nu se regăsește în aceste cifre, dar au avut un impact semnificativ în nenumărate comunități afectate de pandemie.

Numerele ne arată impactul pe care societatea civilă îl are în cazul acestei crize, cât și dorința oamenilor de a se implica, prin donațiile pe care le-au făcut.

Suma strânsă de organizații: 14 milioane euro
Suma cheltuită pe aparatură și echipamente: 13,95 milioane euro

Au fost donate către spitale:

  • 116 ventilatoare
  • 21 de aparate de testare
  • 30.793 de teste PCR
  • 72 de monitoare
  • Peste 60.000 aparate medicale (injectomate, panouri, pulsoximetre, tuneluri decontaminare, lămpi sterilizare, defribilatoare etc.)
  • peste 81.000 de consumabile medicale
    peste 41.500 de combinezoane
    peste 1,5 milioane măști chirurgicale:
  • 455.000 măști cu filtru
  • 66.000 viziere și ochelari
  • 875.000 mănuși
  • 137.000 litri dezinfectant
  • 28 containere
  • peste 60.000  de botoși, bonete, cearșafuri, costume de unică folosință etc.
  • peste 10 tone de produse alimentare și de igienă pentru personalul medical, pacienți, persoane carantinate, izolate, vârstnici, persoane din centre sociale etc.

De asemenea, a crescut capacitatea de tratare a pacienților cu COVID-19 prin ridicarea de spitale modulare și unități medicale pentru preluarea pacienților cu simptome ușoare (București, Cluj, Timișoara, Târgu Mureș, Constanța).

 

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *