Editorial – „Hora covidului” versus românul vigilent

S-a umplut internetul cu imagini din fața Spitalului „Victor Babeș” din Craiova, acolo unde mai multe cadre medicale – echipate corespunzător perioadei pandemice pe care o traversăm – au încins o horă chiar în curtea instituției.

Stupoare! Șoc și groază! Inimaginabil! Cele mai ușoare reacții au fost cele care au luat la mișto inițiativa craiovenilor. Cele mai grele i-au blamat, i-au ostracizat și i-au umilit pe respectivii protagoniști deveniți virali peste zi. M-am uitat peste reacțiile și comentariile oripilate ale „eroilor” din fața ecranului, la ochii dați peste cap, la răbufnirile de ciudă, ură, furie și dezgust, la revărsarea de venin și de pucioasă la adresa medicilor. Unii dintre oamenii care mai ieri făceau apeluri înlăcrimate la adresa semenilor, să ajute brealsa medicală, acum acuzau arătând cu degetul înmuiat în vitriol.

Deși inițial am avut tendința de a glumi pe seama gestului oltenesc, și chiar am aruncat amuzat un „asistentele, dans!” într-un comentariu, ulterior am încercat să gândesc pozitiv, așa cum îmi imaginez că ar face-o orice om normal la cap în perioada asta (și nu numai), atunci când vede niște medici implicați până peste cap în actul vindecării bolnavilor dansând în fața spitalului.

Am găsit și explicația celor de acolo, a celor care au produs acest flash mob, eveniment care probabil că dacă s-ar fi desfășurat într-o altă țară ar fi umplut de emoție internauții români, înduioșați de gestul de solidaritate al cadrelor medicale.

„Momentul de bucurie de astăzi, din curtea spitalului, este legat de 𝘂𝗻 𝘀𝘂𝗰𝗰𝗲𝘀 𝗮𝗹 𝗲𝗰𝗵𝗶𝗽𝗲𝗶 𝗺𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝗹𝗲 care a salvat un pacient după 32 de zile de internare,dintre care 𝟳 𝘇𝗶𝗹𝗲 în 𝗧𝗲𝗿𝗮𝗽𝗶𝗲 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗻𝘀𝗶𝘃ă. Cel aplaudat se afla la etaj și astăzi este 𝗽𝗮𝗰𝗶𝗲𝗻𝘁 𝘃𝗶𝗻𝗱𝗲𝗰𝗮𝘁 𝗦𝗔𝗥𝗦-𝗖𝗢𝗩-𝟮 după ce în repetate rânduri 𝗮𝗺 𝗰𝗿𝗲𝘇𝘂𝘁 𝗰ă 𝗽𝗶𝗲𝗿𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗽𝘁𝗮 𝗰𝘂 𝘃𝗶𝗮ț𝗮. 𝗜-𝗮𝗺 𝗺𝘂𝗹ț𝘂𝗺𝗶𝘁 pentru faptul că a colaborat și a ascultat sfaturile medicilor”, au scris reprezentanții spitalului.

Cu un nod în gât, am încercat să mă pun preț de o secundă în locul oamenilor ăstora. După zile și ore de chin, bucuria salvării unui pacient a dus la un asemenea „happening”. M-am bucurat știind că în spatele măștilor de protecție medicii și asistentele au găsit puterea să zâmbească preț de câteva minute, mai înainte de a se întoarce în ceea ce unii ar numi infern. Mi-am dat seama cât de mult contează pentru ei fiecare viață salvată și pe de altă parte cât de ușor le este unora, la adăpostul calculatorului de acasă, să arunce cu pietre și să răbufnească.

Am citit diverse comentarii: „dar s-au schimbat când s-au întos în spital?”, „dar de ce nu păstrează distanța între ei?”, „de-asta le-am luat noi (?!?) costume, ca să danseze cu ele, sau să îngrijească bolnavii?”, „dar în răstimpul ăsta mor oamenii în spital și ei dansează”, „înmormântare cu lăutari la cap” și multe altele, pe care nu le mai reproduc aici. Că ați înțeles.

Nu mă aștept la o explozie de bucurie a românilor solidari cu medicii care au învins moartea într-un oraș cum este Craiova. Cum nu cred că mai e cazul să spun că medicii știu și singuri cum să se protejeze, că distanța socială este pentru noi, neprotejații de măști și combinezoane și că oamenii ăia, după câte pătimesc pot să joace tontoroiul și sus pe Casa Poporului și tot nu am avea ce să le reproșăm.

Haideți să încercăm să gândim un pic, doar un pic pozitiv. Credeți că în cele 5 minute cât au dansat ei a rămas spitalul pustiu, bolnavii intubați au fost brusc părăsiți, la reanimare bătea vântul, la UPU nu mai era picior de medic și la Terapie Intensivă rămăseseră oamenii fără oxigen? Eu sunt convins că cei care au ieșit în fața spitalului și-au lăsat mulți alți colegi înăuntru, la datorie. Și mai cred că și-au schimbat costumele când s-au întors, (dacă au avut altele, desigur) nu de gura celor care îi blamează, ci pentru simplul fapt că știu mai bine decât noi cât de important este să aibă grijă. În primul rând pentru ei. Și da, cred că această horă a fost un gest de catharsis, o eliberare, un strigăt și un dans al bucuriei. Oamenii ăștia au salvat un om și ăsta a fost modul lor de a sărbători. Oltenesc. Simplu. Românesc. Dacă nu puteți să faceți efortul de a le înțelege demersul măcar nu-i mai înjurați și lăsați-i să își facă treaba așa cum pot. Nu ei sunt de blamat pentru lipsa echipamentelor și a paturilor la TI. Probabil că intuiți sau știți prea bine cine.

În fața lor și a tuturor celor care au grijă de noi când ne îmbolnăvim, mă-nclin. Aveți grijă de voi, ca să puteți să aveți grijă și de noi!

 

PS: În urma acestui editorial am mai primit câteva asemenea „fapte reprobabile” ale unor cadre medicale din alte țări.